Copilăria

„Pe 12 august 18…, exact la trei zile după aniversarea mea, când împlinisem zece ani şi primisem nişte daruri minunate, Karl Ivanâci m‑a trezit din somn la şapte dimineaţa, dând chiar deasupra capului meu cu un plici – un băţ cu fâşii de hârtie cerată – după o muscă. Lucru pe care l‑a făcut cu atâta neîndemânare, încât a nimerit iconiţa îngerului meu, agăţată pe tăblia patului de stejar, iar musca omorâtă mi‑a căzut drept în cap. Mi‑am scos nasul din plapumă, am oprit cu o mâină iconiţa care încă se legăna, am azvârlit musca moartă pe jos şi, măcar că aveam ochii cârpiţi de somn, i‑am aruncat o privire supărată lui Karl Ivanâci. Dar el, în halatul lui vătuit, pestriţ, încins cu un brâu aşijderea, cu scufia lui împletită, roşie şi cu ciucure şi cu cizmele moi din box în picioare, şi‑a văzut mai departe de treabă, umblând pe lângă pereţi, chitind şi pocnind muştele…”