E un pod pe Drina…

La jumătatea secolului al XVI-lea, un paşă dă poruncă să se ridice un pod peste Drina, râul care străbate orăşelul bosniac Vişegrad. Aşa începe istoria – cu pietre albe aduse de departe şi cu muncă zdrobitoare. Până la Primul Război Mondial, podul acesta, făcut din unsprezece arcade mlădioase, e martorul tuturor schimbărilor, suferinţelor şi tulburărilor care trec peste locuitori: stăpânirile se duc una după alta, scoţând din rădăcini o parte din obiceiurile oamenilor şi punând altele în loc, generaţiile cele noi îşi amintesc din ce în ce mai şters cum era traiul celor vechi, bătrâni şi tineri, creştini, musulmani şi evrei se întâlnesc pe pod şi privesc cum le trece viaţa, mai molcom ori mai aprig. Podul e martorul istoriei: şi al celei mari, cu războaie, anexări, măriri şi decăderi de imperii, şi al celei mici, cu drame şi neînţelegeri omeneşti, împăcări cu soarta şi fericiri mărunte. Salutat drept un „Tolstoi iugoslav”, Ivo Andrić face în E un pod pe Drina… ceva mai mult decât o sobră frescă istorică: aceasta e însoţită de o fermecătoare plăcere, aproape orientală, a povestirii, dar şi de crude reprezentări literare pentru ceea ce se numeşte „mersul înainte al istoriei” – implacabil şi, de cele mai multe ori, nedrept.