Incredibila şi trista poveste a candidei Eréndira şi a bunicii sale fără suflet

„În Incredibila şi trista poveste a candidei Eréndira şi a bunicii sale fără suflet, la fel ca în Un veac de singurătate, imaginile par a izvorî la fel de firesc ca florile silvestre într-un câmp mănos, după ploaie. Această capacitate uimitoare a lui García Márquez de a crea imagini (pe care, după spusele lui, a deprins-o de la bunica), nu se nutreşte dintr-o fantezie gratuită şi dezordonată, ci din toate manifestările şi caracteristicile care configurează culturile din zona Mării Caraibilor (printre acestea clima, geografia, organizarea socială, economia, miturile, simbolurile, legendele, credinţele şi superstiţiile), precum şi din tradiţia literară occidentală. S-ar putea spune că această povestire este plămădită prin hibridarea stilurilor şi motivelor amerindiene şi occidentale, într-un fel de pastişă intenţionat ireverenţioasă care, cu toate acestea, nu pune în umbră imensa seriozitate a temei sale principale: exploatarea şi nefericirea celor oropsiţi şi abuzul de putere.” (Elsa Cajiao Cuéllar)