Fâșii de rușine

„Romanul lui Cristian Fulaş este o cronică sui-generis a unui război personal cu instabilitatea, cu dependenţa, cu nesiguranţa, cu demonii care bântuie existenţa personajului principal – un tânăr bătrân, «o adunătură de bucăţi sparte de porţelan tremurător». Cu o construcţie narativă pe cât de simplă, pe atît de elaborată, Fâşii de ruşine spune povestea unei dureroase şi îndelungate învieri, după o dramatică peregrinare prin bolgiile infernului. De la tristeţe la disperare, de la singurătate la ruşine, nimic nu rămâne netrăit în acest intens roman al descompunerii şi recompunerii morale şi existenţiale.” (Carmen Muşat) „Fâşii de ruşine este o carte a dependenţei, dar e o reuşită mai ales în măsura în care îşi depăşeşte aceste contururi, fără a le şterge. Ceea ce o face specială este modul în care este asumată. În această privinţă, miza acestui destin este una literară, nu factuală. Personajul se salvează, dacă o poate face, prin scris. Echilibrul de acolo vine, înţelegerea şi acceptarea propriului destin tot de acolo. Abia mutat în text, traseul sinuos al eroului capătă sens şi mai ales admite posibilitatea ca la capătul lui să se afle o lumină. Redempţiunea nu e aşteptată sub forma unei «rezolvări» clinice a depen-denţei, fapt, la urma urmelor, secundar; ea vine (sau nu) în măsura în care acesta, fiind şi scriitor, va reuşi să stoarcă din ceea ce trăieşte seva unei naraţiuni ritmate, tensionate, sacadate, dar care să transforme întreaga depresie prelungită într-o izbândă… nu spun estetică, ci discursivă. Şi mă feresc să discut despre o «salvare prin estetic» pentru că resortul acestui text nu e unul estetic, ci unul existenţial.” (Bogdan Creţu)