Învierea

Învierea este ultimul roman al lui Tolstoi, la care a lucrat cu întreruperi un deceniu întreg. Povestea este inspirată de un caz real din epocă. Pe când îşi face datoria ca jurat într-un proces dificil, prinţul Nehliudov o recunoaşte în prostituata acuzată de crimă şi jaf pe slujnica nevinovată de care se îndrăgostise în adolescenţă şi pe care a sedus-o ceva mai târziu. Atunci când femeia devine victima unei erori judiciare stupide, Nehliudov nu-şi mai poate urma traiul luxos şi lipsit de griji, ci decide să renunţe la tot şi s-o urmeze, pentru a o salva cu orice preţ, potolindu-şi astfel chinuitorul sentiment de vinovăţie pentru soarta ei tragică. Învierea este un tablou vast al Rusiei de sfârşit de secol XIX, în care imaginea celulelor mizere de închisoare se suprapune cu bogăţia strălucitoarelor palate nobiliare; romanul reprezintă în acelaşi timp o critică plină de indignare la adresa sistemului de guvernământ, a justiţiei şi a Bisericii.