Jocul cu mărgele de sticlă

Dacă „Jocul cu mărgele de sticlă” adună într-un punct de altitudine maximă toate liniile directoare ale operei lui Hesse, aşa cum arcadele ogivale converg spre creştetul bolţii de catedrală gotică, această operă în ansamblul ei realizează ea însăşi o sinteză originală, în literatura germană şi universală, a numeroase şi diverse tendinţe, orientări şi modalităţi literare. Clasicismul armonios şi echilibrat se interferează cu romantismul avântat şi patetic, ambele au numeroase puncte de tangenţă cu realismul şi nu se refuză contactului înnoitor cu expresionismul şi suprarealismul. Motive, tipologii, procedee, mijloace de expresie aparent ireconciliabile celebrează în scrisul lui Hermann Hesse întâlniri amicale, ca pentru a demonstra că nimic nu este inutil şi pe deplin perisabil în experienţa creatoare a secolelor.